Unde găsim frumusețea? În iubire. Toți suntem predestinați unei iubiri, de la dragostea maternă până la o dragoste pătimașă. Aceasta apare pe neașteptate, nu căutând-o. Simți că fiorul dragostei te cuprinde atunci când pândești privirea cuiva într-o mulțime , precum o constelație într-o mare de stele, cum orice gând se duce mereu către ființa îndrăgită și lumea este total colorată în roz. Iubirea se află în fiecare colțișor al lumii, este în tot și în toate, e precum o adiere de vânt, o mireasmă a primăverii care leagă suflete.
Antonia Ciobanu, clasa a VIII-a A

FRUMUSEȚE. Subst. Frumusețe, frumos, drăgălășenie, gingășie, delicatețe; perfecțiune, desăvîrșire, sublim, grandoare, măreție, minune, minunăție, strălucire, splendoare, sclipire, etc.
Un simplu cuvânt,ce provine din limba latină "formōsus", ce are un câmp semantic extins, dar care, totodată, pare a fi greu de definit, având o diferită semnificatie pentru fiecare dintre noi. Pentru unii ea este fizică, în timp ce altii o percep ca fiind un dar, ce înfățișează sufletul omenesc. Îmi pun intrebarea: ce înseamnă frumusețea pentru mine? La ce mă duce cu gândul atunci când sunt întrebată?
Stând la birou, contemplând cuvântul scris italic, imi dau seama că frumusețea o pot regăsi peste tot, oriunde. Totul depinde de perspectiva pe care alegem sa o avem asupra realității. Trăirile, experientele, sentimentele, fie că sunt asociate cu fericirea sau poate cu tristețea, le privesc ca fiind frumusețe. Abilitatea de a experimenta atâtea stări sufletești. Pentru mine frumusețea prinde viață atunci când simt. Emoțiile înainte de un examen, nerăbdarea de a te intâlni cu persoana dragă, fiorii la citirea unei poezii sau la auzul unui cântec, o întâmplare nefericită, toate acestea mă fac să imi dau seama că trăiesc, acum, în această fracțiune de secundă. Și e frumos.

Frumusețea este un lucru subiectiv, iar fiecare persoană își creionează diferite imagini in minte când aude acest cuvânt. Unele persoane asociaza frumusețea cu reailizarile mărețe, capodoperele spectaculoase ori cu iubirea, prietenia sau cu însăși pasiunea sa. Alții, in schimb, se gandesc doar la termenul uzual al cuvântului, acela fiind aspectul fizic, ceea ce se vede la exterior
Pentru mine, insă, frumusețea nu se rezumă in totalitate la niciunul dintre aceste lucruri. Frumusețea reprezintă, in viziunea mea, bucuria pe care ne-o aduc lucrurile marunte. Frumusețea se ascunde printre crengile unui copac inforit, intr-o zi de primavara când natura prinde din nou viață. De asemenea, atunci când petreci timp cu o persoană dragă și vă bucurați de un moment deosebit, poti auzi frumusețea în glasul persoanei îndrăgite, plin de duioșie. lar când citesti o carte, ce te-a impresionat pana la lacrimi, daca ai o sensibilitate aparte, poți găsi frumusețea printre cuvintele pline de eleganță tipărite în paginile fine, iar dragostea lecturii ți se va întipări și în suflet. Frumusețea poate fi prezentă și într-o dimineață liniștită, fără griji, unde ai șansa să petreci timp cu gândurile tale, fiind cufundat în farmecul amintirilor, trăind nostalgia unui moment plin de pace ce îți încălzește inima.
Văd frumusețea ca pe o valoare, poate una dintre cele mai importante valori, care pentru mine reprezintă simplitatea momentelor prețioase din viața, momentele care, de multe ori sunt considerate irelevante, nesemnificative. Însă, de fapt, acele momente sunt cele mai frumoase, căci ele ne aduc bucurie.

Nu cred că există un răspuns corect, dar nici greșit la această întrebare. Răspunsul depinde de fiecare și de percepția lui subiectivă. Există mai multe tipuri de frumusețe: frumusețea emoțională, frumusețea fizică, frumusețea intelectuală, frumusețea creativă și frumusețea morală. Pentru mine cel mai important tip de frumusețe este cea morală. O găsesc atunci când stau de vorbă cu prietenii mei. Cu ei, timpul curge diferit, iar discuțiile noastre, ideile spuse, par ca niște teritorii pe care doar noi le cunoaștem. Locul întâlnirii cu ei este unul special, deoarece cântecul format de râsetele noastre și lentila prin care ne percepem unii pe alții transformă acele clipe într-o definiție a cuvântului frumusețe. Așadar, pentru mine, frumusețea constă într-un moment special, care trece uimitor de repede și exact asta îl face de neprețuit.

În întunericul ochilor mei se reflectă lumea întreagă. Ca cerul oglindit într-un iaz, lumea este clară. Fiecare ființă, mare sau mică își creează un loc al ei în sufletul meu, inima acoperind-o cu o pătură de căldură. Ce este acolo este doar al meu. Este imaginea, ce o oglindește sufletul, din amintiri, în culoare. Ochii mei sunt doar ai mei, iar ce eu privesc tu nu poți reda, dar nici ce tu observi, eu nu pot întrupa. Pe ritmul muzicii, pe care cine vrea, și-o face auzită, sufletul îmi dansează în sinea lui printre clipe si momente, printre secole și eternități.
În ochii mei inundați de lacrimi sau uscați de razele soarelui, se aștern momente, clipe, tot ce mă înconjoară , iar de aici, din acest loc sacru, sunt transfigurate în suflet, departe înăuntru, unde emoțiile prind viață și aduc lumina în întunericul sinistru. Sunt transpuse în adevăratul ochi, adevărata privire, adevărata reflecție, cea cu care universului, în sinea mea îi deslușesc tainele, inima.
În acest drum, în odiseea existenței, de la ochi până la suflet, aici se regăsește frumusețea, ceva indefinibil, că de-ai încerca să îi dai o formă, ai fărâmița-o în bucățele. Frumusețea se află acolo unde unicitatea mea se naște, acolo unde eu iubesc nemărginit și simt ca un copil. Acolo, de unde mi s-a născut prima fărâmă de emoție și unde o să îmi piară ultimul semn de existență, de iubire. În acest loc , numit de noi suflet, frumusețea dă culoare clipelor sumbre, viață chipurilor întâlnite, nostalgie trecătoarelor adieri de timp pierdute. Este o parte din mine, mă întregește și îmi încredințează virtutea de a iubi, de a întâlni ființe iubite si de a împărtăși cu ele sentimentul, fără de care viața ar fi sfâșiabilă, întunecată, neexistentă.
Frumusețea o găsesc în cel mai bine ocrotit sanctuar al spiritului meu, oglindit în ochii-mi umezi. În mine, în inima mea fragilă.
Bianca Ungureanu, clasa a VIII

Cuvinte am auzit de când mi-am deschis ochii pentru prima dată pe acest pământ. Percepeam sunetele, doar nu le-am înțeles pentru câțiva ani. Când vorbele au început să aibă sens, rostul lor a început a se încolăci în jurul minții mele, până când ușor, ușor, a găsit un loc, undeva să se așeze.
Nu după multă vreme, am realizat că oamenii tind să clasifice lucrurile înconjurătoare, punându-le fel de fel de etichete, precum „politicos”, „urât”, „frumos”.
„Frumos”... acest cuvânt îmi lasă un gust straniu pe limbă, chiar și azi. Prima oară când l-am auzit, am zis şi eu să fac ca toți ceilalți şi l-am asociat cu un lucru atât de stupid: perfecțiunea. Și unde am văzut eu inițial perfecțiunea? În balet. Un dans performat de una sau mai multe persoane care sunt forțate și chinuite să spună o poveste în timp ce sar şi merg tiptil, pe vârfuri..., dar văzând cum acea balerină se deplasa precum curenții râului înverșunat, atâtea emoții oglindite prin mișcări mute purtate de vânt prin liniștea asurzitoare a sălii, m-au îndemnat să cred că baletul era singurul lucru perfect pe care oamenii au reușit să-l atingă. De aceea am încercat şi eu, însă am realizat că este un lucru aspru. Țipetele profesoarei tăiau precum cuțite sufletul unui copil care doar își dorea să învețe cum să fie „perfect”, „frumos”. Așa a rămas baletul doar o stea pe care n-am reușit niciodată s-o numesc a mea și la care încă mă uit de pe pământ, sperând ca într-o bună zi o voi putea măcar atinge.
Valsul veșnic al acelor de ceasornic mi-a dezvăluit însă o altă posibilitate pentru a defini frumusețea. Ea ne înconjoară. Lumea este, de fapt, monotonă, iar noi suntem cei care-i dăm frumosului culoare.

Pentru unii, frumusețea este simplitatea luminii soarelui. Pentru alții, cenușiul norilor. Pentru unii, frumusețea este râsetul naiv, iar pentru alții este lacrima îndurerată.
Frumusețea este viața. Sentimentele, culorile, muzica.
Într-o lume în care prezența noastră este trecătoare, de ce nu este frumusețea subiectiva? Într-o lume unde cu toții suntem unici, de ce ne separă diferențele? De ce suntem limitați de judecata celorlalți? Și de ce ne este greu sa fim noi înșine?
De ce purtăm măști când frumusețea este chiar unicitatea?

Din punctul meu de vedere frumusețea se află peste tot. Atât in munți, păduri, ceruri, cât și în cărți, școală și chiar în momentele când viața te respinge. Toate cele de mai sus alcătuiesc Viața, așa cum o cunoaștem noi.
Viața este plină de frumusețe, dar mulți ar nega, pentru că sunt blocați în propriile incertitudini sau probleme. Ca să ai o viață frumoasă trebuie să cunoști iubirea, ai nevoie de ceva care să te împingă de la spate ca să poți să găsești scopul vieții si frumusețea ei.
Spun că nu există nimic care să fie cu adevărat urât, deoarece, așa cum a funcționat dintotdeauna, binele mereu și-a croit drumul spre noi. Fiecare război se termină, nu există unul etern, fiecare om rău este, până la urmă, exterminat de timpul însuși, iar un obiect urât sau un om urât poate ascunde o poveste frumoasă.
Frumusețea pentru fiecare ființă înseamnă ceva diferit, singura valoare comună fiind găsirea unui scop in viață. În general, acel scop ajunge la noi orice am face, chiar dacă ajunge foarte tarziu. Totuși pentru mine totul se reduce la iubire, nu există nimic mai frumos decât iubirea pe care o poți simți pentru cineva. Cu toții știm, în subconștient, că adevăratul scop al vieții este iubirea, care ne face fericiți, ne dă abilitatea de a fi mai buni și ne dă speranță.
Poate taina vieții nu este dată de posibilitatea existenței unui creator. Poate că adevărata taină este iubirea și efectul ei asupra noastră. Atunci când cazi în iubire, este ca și cum te înghite cu totul. O simți peste tot și te gâdilă. Atât de frumos este, încât aproape că-i poți mirosi tandrețea.
Filip Durlicioiu, clasa a VIII-a C

În lacrimile care curg din zâmbetul ploilor.
În petalele care se aștern în paginile poveștilor.
În cuvintele rostite de privirile îndrăgostiților.
În apusurile care pătrund în liniștea nopților.