Viscri sat UNESCO

Ruff-Neagu Medeea     ·    2025-12-10     ·    822 views

Viscri sat UNESCO

Autori: Sarah Gergely, Carmen Mathe, Medeea Ruff

UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) nu transformă un loc în muzeu, ci sprijină comunitatea să trăiască acolo în armonie cu valorile istorice şi naturale. Această agenţie are ca scop promovarea păcii, drepturilor omului, educaţia, ştiinţa şi comunicarea. Transilvania deține cea mai mare densitate de sate care şi-au păstrat specificul local. Şapte dintre cele circa 150 de biserici fortificate transilvănene fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. În anul 1993, şase sate transilvănene, printre care şi Viscri, au fost incluse în patrimoniul UNESCO, cu scopul de a fi protejate, conservate şi promovate. Satul a fost inițial inclus în acest patrimoniu pentru biserica fortificată, respectând al IV-lea criteriu de selecție în vederea includerii în UNESCO, „Să reprezinte un exemplu remarcabil de tip de construcție sau de ansamblu arhitectural ilustrativ pentru o etapă semnificativă a istoriei umanităţii."

Biserica fortificată a fost construită iniţial în secolul al XII-lea şi fortificată în secolele XV-XVI. Arhitectura cu specific săsesc combină elemente romanice şi gotice, cu turnuri de apărare, ziduri groase şi un interior sobru. Interiorul este tipic protestant, fiecărei familii îi aparținea câte o strană de lemn, iar altarul bisericii este în stil baroc. Biserica avea mai mult decât un scop religios, era loc de refugiu în caz de război, depozit de alimente. Fundaţia Mihai Eminescu Trust, începând cu anul 1999, a reînviat treptat spiritul tradițional al satului Viscri. A reintrodus tinerii localnici în meseriile tradiționale, a format zidari, tâmplari, dulgheri şi fierari. Mai mult decât atât, a sprijinit 10 familii să se formeze din punct de vedere al agroturismului, reuşind astfel să îşi inaugureze camere de oaspeți și propriile gospodării. Cu ajutorul neîncetat al MET, turismul s-a dezvoltat cu paşi siguri. În anul 2000, s-au înregistrat 400 de turişti şi doar 250 de cazați. Numerele au început să crească semnificativ în anul 2008, 10000 de turişti şi 7900 de cazaţi, iar în anul 2009 cu 1000 mai mult la ambele categorii.

Turiştii sunt atrași în general de imaginea unui sat autentic, cu o istorie şi tradiţie păstrată, valorificată. Calităţi întrunite întru totul de Viscri. Totodată, încurajează plimbările în natură, datorită infrastructurii specifice, ex. strada Bisericii este pavată cu piatră de râu.

Părerile localnicilor și ale turiştilor: Turist- Andrei Gherghel ,,Ce va atrage la Viscri?" Am venit prin prisma Regelui Charles, ne-am dorit să vizităm casa. Ne-a atras şi arhitectura specifică zonei care păstreaza tradiția. „Care este preparatul culinar preferat gustat in Viscri?" Langoşul a fost pe gustul nostru aici. Anonim-localnic ,,Care este impactul tursimului asupra localnicilor?" Desigur că impactul este pozitiv, cum ar fi economia locală, dar ca la orice, există şi părți negative, cum ar fi nepăsarea turiştilor de bunăstarea localnicilor și a vieţii personale a acestora. ,, Cum credeți că ar fi arătat Viscri fără ajutorul Mihai Eminescu Trust?" Rustic-liniştit, fără turişti.

,,Câţi turişti estimați că trec zilnic prin Viscri?" În orice caz, mai puțini ca anul trecut, dar peste 1000 pe zi. ,,V-a ajutat turismul în afacerea dvs locală?" Puţini turişti intă să cumpere ceva, majoritatea merg la biserica fortificată şi la casa regelui. ,,L-ati intâlnit pe rege?" Da Am dat şi mâna cu Maiestatea Sa. Stefano Volpicelli-a deschis pizzeria locala ,,De unde sunteti?Cum ați ajuns în Viscri?" Am venit din Italia şi am cunoscut-o pe soţia mea care e din Viscri. Îmi plac tradițiile de aici. Cânt în corul bisericii evanghelice.

Pe cât de mare este onoarea de a aparţine patrimoniului UNESCO, pe atât de mari sunt şi responsabilităţile de a menține autenticitatea acestui sat și de a reda traiul simplu, conservat exact aşa cum a fost timp de decenii. Ca proprietar al unei case din Viscri, ai sarcina de a păstra elementele şi obiceiurile tradiţionale specifice unui sat săsesc. În procesul de luare a deciziilor care privesc casa, trebuie să iei în considerare nu doar ceea ce îți doreşti tu, ci şi binele comunităţii. Majoritatea caselor sunt moştenite din generație în generație și și-au păstrat aspectul original de-a lungul timpului datorită unor restricții privind renovările. Pentru cele mai multe intervenţii este nevoie de autorizaţii, iar proprietarilor le este interzis să modifice volumul aşezării sau aspectul faţadei de la stradă. Casele vechi se confruntă adesea cu probleme structurale și cu absenţa unor funcționalități de bază, precum băile care pot îngreuna modernizarea caselor.

În procesul de renovare, proprietarii trebuie să pună în valoare elementele istorice caracteristice satului săsesc, precum inscripţiile biblice, anii pictaţi sau desenele de pe grinzi și țigle, zestrea pictată, laviţele şi sobele decorate, cahlele cu motive săseşti, precum şi mobilierul din lemn masiv mese, scaune, lăzi, acestea contribuind la identitatea culturala a satului. Prin intermediul acestei recunoaşteri de,,sit UNESCO" sunt atraşi turişti, investitori şi fonduri naţionale şi europene. Obținerea statutului de sat UNESCO a deschis noi oportunități pentru Viscri, scoţând în evidență la nivel european o adevărată bijuterie a României şi atrăgând astfel investiţii din partea unor fundaţii precum MET care, începând cu anul 1999, a reînviat treptat spiritul tradițional al satului Viscri. Surse: Dor de Viscri-de Rareş Beşliu, Adrian Nästurică, loana Flangea, Comoara din satele Transilvaniei-proiectul Româno-German, Weisskirch-de Herman Van der Haegen, Paul Niedermajer,

https://whc.unesco.org/en/criteria/, https://www.mihaleminescutrust.ro/, https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia Na%C8%9Biunilor Unite pentru Educa%C8%9Bie, %C8%98tiin%C8%9B%C4%83 %C8%99 Cultur%C4%83, https://www.romanian-journeys.com/atractie-turistica-romania/biserica-fortificata-din-viscri

Comentarii

Autentifică-te pentru a comenta. Conectează-te

Încă nu sunt comentarii. Fii primul care comentează.