„Bîzdâgania“ wacht auf....

An einem kalten Morgen wird die Stille unterbrochen. In einem Lagerraum beginnt eine Kiste, sich zu bewegen. Man hört ein Geräusch. Was kann das sein? Siehe da... Auf einmal fliegt der Deckel der Kiste auf und eine uralte Kreatur kommt ans Licht. Es ist die „Bîzdâganie“, die nach fast einem halben Jahrhundert aus einem tiefen Schlaf erwacht. Genau wie ein „Dschinni”, ein Lampengeist, der Jahrzehnte eingesperrt war und jetzt frei ist.
Sie ist verwirrt, versucht Klarheit zu schaffen. Sie beginnt, sich umzuschauen – ein Lagerraum voller Kisten, ein Büro mit hunderten verstreuten Papierseiten. Ihr Blick landet auf einem Kalender von „2025”. Bisher dachte sie, dass sie nie so fern in die Zukunft sehen würde.
Die „Bîzdâganie“ erinnert sich an die Science-Fiction-Filme der 1960er-Jahre mit Robotern und fliegenden Autos, die das 21. Jahrhundert als viel entwickelter zeigten. Solche Filme schaute sie sich immer mit viel Freude an.
Nun ist sie schon begeistert und gespannt, diese neue Welt kennenzulernen, die sie sich jahrelang ausgemalt hat.
Sie sieht ein offenes Fenster. Nichts wie raus! Ab in die weite Welt...
Die „Bîzdâganie“ schaut sich um: keine Roboter und keine fliegenden Autos sind bislang zu sehen. Es ist nicht, wie sie sich das vorgestellt hatte, wie sie es in den Filmen gesehen hatte. Dort waren überall Wolkenkratzer, und die wenigen Fußgänger gingen auf kleinen Fußgängerpassagen, wo es wegen der Wolkenkratzer nur wenig Licht gab. Menschen trugen alle ähnliche Anzüge, mit deren Hilfe sie sich teleportieren konnten.
Doch im Jahr 2025 scheint alles ebenso banal und normal zu sein wie noch vor mehr als 50 Jahren. In den schmalen, mit Stein belegten Altstadtgassen ist die frische und kalte Morgenluft wie einst.
An diesem Morgen sind die Straßen leer, und zwischen den Gassen, durch die „Bîzdâgania“ läuft, scheint die Welt auch unverändert zu sein. Häuser sehen aus wie einst: mit blassen Farbtönen, kleinen Fenstern und Ziegeldächern.
Völlige Verwirrung!
Etwas ist aber doch anders: sie sieht keine Menschenschlangen vor Läden. Früher mussten Leute noch stundenlang Schlange stehen, um Brot und Milch zu kaufen...
Und noch etwas ist merkwürdig: Als sich das kleine Wesen den Hauptstraßen nähert, sieht es immer mehr geparkte Autos. Es sind glänzende und rundliche Autos - aber keine fliegenden Autos, sondern einfache Autos auf vier Rädern.
Văzând că nu se schimbase aproape nimic, Bîzdâgania a decis să ia orașul la pas, în speranța că măcar ceva din ceea ce își imaginase despre viitor s-ar fi adeverit. Însă, pe măsură ce înainta pe trotuar, dezamăgirea creștea. Începu să vadă oameni, dar nu erau chiar așa cum își închipuia că vor fi.
Bîzdâgania se aștepta să îi vadă în costume argintii sau aurii de latex lucios, mulate, sau cu aspect metalizat, colorate puternic, ori doar alb-negru, cu cizme înalte și mănuși lungi. Pe lângă asta, mai lipsea ceva. Poate un zâmbet, poate mai mult. Își închipuise că viața va fi mai bună, mai palpitantă, că va vedea oameni care se teleportează, se deplasează cu mașini zburătoare sau se îndreptau spre stații speciale, îmbrăcați în astronauți, de unde puteau decola în spațiu cu ușurință. Credea că îi va vedea mai zâmbitori, mai luminoși la față, fără cearcăne, cu chipuri perfecte, parcă lipsite de griji, fiind scutiți de orice muncă fizică, datorită tehnologiei avansate și a automatizării totale, ca de exemplu scaune plutitoare sau roboți care îți serveau cafea.
Dar oamenii tot obosiți păreau, iar îmbrăcămintea tot monotonă era. Umblau la fel cum își amintea, până și mașinile erau asemănătoare, doar că acum erau în număr mai mare.
Își întoarse privirea și se uită mai atent în jur, observând copii cu biciclete, o femeie în vârstă care trăgea un cărucior cu cumpărături, oameni care își plimbau câinii, strângeau gunoiul, și niște muncitori cu căști galbene pe partea dreaptă a străzii, care reparau o țeavă stricată.
Unii dintre ei aveau un obiect ciudat în mână, care părea să le absoarbă toată atenția: era un obiect subțire, semăna cu o cărămidă mai mică. Câțiva dintre ei îi și vorbeau acestui obiect. Semăna parcă puțin cu comunicatorul folosit de echipaj în Star Trek.
Bîzdâgania era confuză. Continua să înainteze și se opri în dreptul unei cafenele. Împinse ușa din sticlă cu mâner de lemn. Fu întâmpinată de un miros puternic de cafea și croissant proaspăt. În fundal se auzea jazz liniștitor. Se uită în jur: unii oameni își savurau cafeaua, iar alții citeau. Bâzdâganiei i se făcu poftă de o cafea, așa că se duse la tejghea, dorind să comande ceva. Când să plătească, i se adresă întrebarea: „Cash sau card?”. Se uită cu o mutră confuză, așteptând parcă o explicație.
Casierul începu să își piardă răbdarea văzând că Bîzdâgania nu dădea vreun semn că vrea să plătească, dar cafeaua fiind deja gata, i-o dădu oricum, gândindu-se că o fi vreun turist confuz și obosit.
Creatura voi să bea cafeaua și lua loc la o masă, dorind să discute cu cineva pentru a afla mai multe informații despre noua lume în care se trezise. Mare îi fu dezamăgirea când nu primi atenție, oamenii fiind absorbiți de cărămida magică, numită telefon.
Așa că începu să se gândească că lumea nouă nu era, de fapt, așa interesantă și că oamenii parcă își pierduseră scânteia, iar acum totul era plictisitor și trist. Se gândi că, dacă ajunseseră să nu mai vorbească unii cu alții, poate viitorul va fi din ce în ce mai sumbru și rece.

von Nicolau A und Preda Bogdan

Comentarii

Autentifică-te pentru a comenta. Conectează-te