Răsuflare

Carina Elena     ·    2025-12-13     ·    794 views

Eram doar sentimente, sentimente!,
Doar emoții, doar simțiri
Doar substanță, doar trăiri
Eram, eram aceleași firi!,
Eram același univers,
Eram aceeași unitate,
Eram, trăiam, simțeam iubind,
Cream o nouă realitate!
Cream o nouă lume a noastră,
Cream un nou refugiu-ascuns,
Cream, cream în antiteză
Un nou tărâm de nepătruns...

Eram ploaie, eram vânt
Eram soare, eram cânt
Eram, eram atât de dulci!,
Atât de scumpi, atât de-ascunși,
Eram atât de prețioși,
Atât de darnici, de virtuoși
Eram, zburam, atât de sus!,
Cuprinși de dorul cel nespus...
Cuprinși de-a noastră înfățișare,
Cuprinși de-uitata întruchipare,
Cuprinși de dorul nostru mut,
Cuprinși de-alaiul nostru surd,
Cuprinși, cuprinși de măreție,
Cuprinși de-a noastră melodie...

Comentarii

Autentifică-te pentru a comenta. Conectează-te

Încă nu sunt comentarii. Fii primul care comentează.