Am aflat această poveste de la Rodica, vecina de la 2, care, după 25 de ani de servit cafeluțe cu tablete de îndulcitor primarului municipiului Slobozia, a decis să se pensioneze și să mă invite pe mine la o bună-dimineața-la-cafeluță făcută la ibric roșu, cu bulinuțe polka albe și la galete proaspăt scoase din tuci. Curioasă și zvăpăiată din fire, dar și cu un băiat mare de 40 de ani, burlac și chel, Rodica se simte încă în floarea vârstei și, jucăușă cum e ea, a devenit, din proprie inițiativă, camera de luat vederi a blocului. Povestea ar trebui să fie adevărată, căci, dacă o Rodica are părul roșu, înseamnă că e cât se poate de serioasă treaba. Iar această Rodica are părul roșu.
La etajul 5, apartamentul 67, ar locui LăcustăV-o Dă, un renumit fost profesor de matematică al singurei școli de pe aici, ajuns, la fel ca și doamna Rodica, la vârsta de pensionare. Nu a mai ieșit de mult din locuință, are probleme cu inima și, pe deasupra, s-a și luat de băutură după ce i-a murit nevasta. Ce nu știam eu însă și am aflat de la Rodica, este că acest LăcustăV-o Dă are 2 băieți înalți cât o prăjină, dar proști ca cepele, Struțocămilă și Bred Pit.
Bred Pit, fiul cel mare, pilonul familiei, nu avea rezultate tocmai strălucitoare la învățătură, și deși a vrut să urmeze un liceu vocațional și să se apuce de olărit oale pentru Angelina Jolie, s-a lăsat de liceu în clasa a 10-a și a început un business de succes în domeniul automobilelor, în care fură catalizatoare și apoi le vinde pe Germania. Nu s-a mai întors de 10 ani acasă, Rodica mărturisește că a aflat de la mama lui, cu câteva zile înainte să-și înghită gutuia, că fusese prins de polițai și că săvârșește acum o pedeapsă de 7 ani.
Mezinul familiei, Struțocămilă, cică ar fi băiat blajin și muncitor, dă cu bună ziua în Duminicile Sfinte femeilor în etate la biserică și știe că între 22 și 8 sunt ore de odihnă. Dar, ca orice ființă care poartă numele cămilă, nu te puteai bizui pe el, căci nu poți avea încredere în cămile sau în oricine altcineva care rezistă o săptămână fără să bea nimic.
Familie fără toate țiglele pe casă, ce să mai.
Cum se temea să nu rămână singur sau ca fiul său cel mic să o apuce pe căi greșite ca ăl mare, LăcustăV-o Dă a fost nevoit să ia o decizie radicală, să îl trimită pe Struțocămilă la facultate la București, orașul tuturor posibilităților. Băiatul nu avu drept de apel. S-a pus pe învățat, fu meditat de tacsu la mate și de doamna Rodica la de ale romînii și, cu chiu cu vai și cu mers săptămânal la biserică, reuși să fenteze un 8.75 în bac. „Mai bine decât paznic la Superbet sau covrigar la Luca”, spuse băiatul la aflarea veștii. Îi mai rămăsese un singur hop, admiterea la facultate. Nu avea ce să meargă greșit, nu-i așa?
Nu-i așa?
Se făcea că după 2 săptămâni eroul nostru era ca și intrat la...la... Facultatea de Automatică și Calcuatoare de la ilustra universitate Politehnica. Facultatea perfectă pentru persoanele care consideră șamponul 7 în 1 o reală ofertă, dacă mă întrebați. El era o astfel de persoană. Viitor corporatist, ce să mai!
Însă tânărul nostru erou se simțea copleșit, trist, singur. Nici nu știa să arate Bucureștiul pe hartă! Nu cunoștea pe nimeni acolo! Bine, nici aici nu avea prieteni, și nici fetele nu se prea uitau la el, dar mergea pe principiul new year, new me. De la întîi octombrie nu va mai fi un țăruș obosit din Slobozia, ci va fi bucureștean în toată regula, iar acest statut se simțea mai mult ca o povară decât o onoare sau un privilegiu. Cum va ajunge acolo? Oare sunt numai mașini BMW X6 pe stradă și oameni îmbrăcați la costum?
Cum scăpă Struțocămilă de toate aceste gânduri învolburate? Își instală Tinder, unde a și cunoscut o minunată domnișoară bucureșteancă get-beget, studentă la Litere. Toată vara era flăcăul cu capul în nori și deja își făcea mari planuri despre prima lor întâlnire. Stătea până târziu pe google maps și studia toate restaurantele de pe malul Herăstrăului, strângând bani pe toată durata vacanței pentru această ocazie. A învățat să se bărbierească și să se dea cu deodorant după duș. Serioasă treabă, ce să mai! Ea era aleasa, iar Struțocămilă spera să ducă o viață-n doi până la adânci batrăneți, sau, cel puțin, până când vor ajunge să posteze reeluri din vacanțele de pe litoralul românesc în care mănâncă hamsii la 200 de lei suta de grame.
Iată că veni și ziua de 30 septembrie, în care Struțocămilă avea să plece la București. Își luă rămas-bun printre lacrimi de la tâtâne-său, care vai ce mândru era!- avea fiul student la București! Nu la Constanța, ca toți ceilalți din Slobozia-și plecă grăbit spre gară.
La gară-potop de oameni! Băiatul își găsi loc pe peronul agitat și își deschide cartea recomandată de iubita lui de pe Tinder, Idiotul, de Dostoievski. Cică s-ar numi literatură performativă. El nu mai auzise de acest tip de literatură în viața lui, dar nici nu și-a făcut prea multe gînduri legate despre asta, că de! Așa-i la București! Lume bună, cultă, școlită, citită, ce să mai! Cert e că nu înțelegea mai nimic din cartea aia.
Câteva răgazuri de ceas mai tîrziu, în care a fost anunțată și o întârziere de 45 de minute a trenului, lectura îi este întreruptă de un zgomot ce devenea din ce în ce mai persistent. Își ridică privirea din pagina 3 a romanului și zări pe peron una din preotesele de la biserica orașului având o discuție aprinsă cu un impiegat de serviciu. Struțocămilă prinse din zbor câteva vorbe din încingerea ce avea loc la 3 pași de crocobaur distanță de el: Nu se mai vindeau bilete la tren, nici în picioare, nici la clasa întîi, iar preoteasa avea mare nevoie să ajungă desară la capitală, căci fiica ei era pe patul de spital, suferindă de boală grea.
Atunci, băiatul se ridică de pe scaun și intră în vorbă cu necăjita femeie, să nu pară care cumva indiscret, ca mai apoi să îi ofere biletul său de tren. Preoteasa nu dori să-l accepte, dar Struțocămilă insistă, spunând „Oi vedea eu! Merg cu nașul dacă e! Dar vreau să aveți biletul meu, să fie de la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult!”.
Ca într-un vis translucid, aburit și confuz, când femeia grăi „Dumnezeu să te binecuvânteze pentru bunătatea ta, puștiule!”, trenul gară subit în fața lor, mai devreme decât era programat, cu întârziere cu tot. Gara Ciulnița, Gara Kagoshima, ce să mai! Aceeași mâncare de pește.
Cum băiatul a rămas fără bilet de tren, și cum n-avea nici tragere de inimă să dea 150 de lei să meargă cu nașul, se încuie fără ezitare în baia trenului și se puse pe așteptat și pe rugăciuni, să nu-l apuce cu leșin de la îmbucurătorul miros de e.coli și hepatită, și să nu-i fie deconspirat nici planul. Până la urmă, te poți ține o oră jumate pîn la București, nu-i așa?
 Nu-i așa?
Așa a fost. Liniștea lui Struțocămilă nu a fost perturbată de-a lungul confortabilei călătorii cu CFR-ul. Doar stomacul a fost, puțin. Dar eu nu m-aș plânge dacă aș avea un compartiment doar pentru mine. La coborârea din tren, fața îi era mai ceva ca un măr verde stătut de câteva zile. Probabil de aceea nici n-a sesizat când a fost ridicat de poliția gării pe motiv de fraudă, dacă aici s-o încadra juridic călătoria fără bilet. Era moleșit și nu se putea ține prea bine pe picioare, însă a reușit să întocmească o declarație care să-i justifice nevinovăția. Polițistului de serviciu i se făcu, bineînțeles, milă, și deși îl oprise pe băiat pentru că voia o mică atenție, și-anume o bere, îi aprecie onestitatea și bunătatea. „Mergi acasă, puștiule! Pedeapsă nu-ți mai dau, c-ai îndurat în baia aia destule. Hai, baftă-n viață!”
De-ar fi avut, măcar, baftă-n viață.
Nici n-a apucat să iasă bine din gară, că își și simte șosetele ude.
„Ups, cred că am călcat în Dâmbovița”. Nu tinere, doar plouă cu găleata
Hai, jos la metrou!
Mirosul de la metrou îi dădu băiatului un sentiment de apartanență la acest mirobolant oraș. Se simțea mai acasă decât se simțea atunci când balota în fundul patului cartofi prăjiți cu ceapă pe deasupra în timp ce se uita la un nou episod din Lecții de viață. Chiar, să oprească la un Supeco să ia cartofi și ulei. Visatul cu ochii deschiși după supă de ulei cu cartofi îi fu întrerupt de un puternic impuls. Un călător alerga pușcă către o ieșire, să fi fost vreun cutremur? Struțocămilă ridică din umeri și își verifică buzunarele după bani pentru mâncare, dar portofelul? Oh. Oh. Deci de aceea gonea călătorul către ieșire!
„Sper că are mai multă nevoie de acei bani decât am eu. Dumnezeu să-l binecuvânteze!”, își zise tânărul când pășește, într-un final, în metrou.
După 30 de minute de confuzie de tipul „De ce dristor 1 și dristor 2 sunt diametral opuse deși sunt în același loc, dar totuși ambele metrouri de dristor duc la gară?”, cu șosete ude leoarcă și cu vreo 50 de lei, un bilet pe Rapid, și-un buletin în minus, Struțocămilă ajunge, într-un final, la Republica, și implicit în fața blocului unde avea să-și petreacă următoarele 2 sesiuni plângând și jelind pentru că lectorul prezintă meme-uri tâmpite de pe Reddit în loc să-și țină cursul ăla amărât.
Da' stai s-ajungem și-acolo.
Nici n-a intrat bine în apartament, că își și întâlnește colegul de cameră, un respectabil domn la vreo 20 de centimetri înălțime și la vreo 150 de grame, pe nume Șobi. Struțocămilă o avea cu milostivenia, și nu s-a îndurat să-l lase pe Șobi să se înece în valurile Dâmboviței, așa că l-a încuiat în baie, unde i-a și lăsat o bucățică bună de brânză adusă tocmai de acasă.
„Chiria o împărțim, sper. Poftă bună, amigo!”, i-a urat Struțocămilă.
„Chiț, chiț!” se auzi Șobi, recunoscător, de pe cealaltă parte a ușii.
Până la urmă, puțină companie n-ar strica. Nu-i așa?
Nu-i așa?
Așa a și fost. Primele săptămâni de facultate mergeau bine, relația cu studenta la litere era în floare, se iubeau ca doi nebuni, Șobi tot creștea, iar Struțocămilă deja se pregătea să-l cheme pe tacsu la București pentru nuntă. Ce să mai! Era mai fericit ca niciodată! Dar, ca orice poveste de tînăr amor, nu se putea termina fericit. Însă Struțocămilă nu citise destulă literatură ca să mai realizeze acest aspect. La facultate nu se predă if(love) return 0; și nici ce să faci dacă nu îți rulează programul după bunul plac.
Struțocămilă și iubita sa deja se mutaseră împreună la el în apartament. La aniversarea de 2 luni, feciorul își luă inima în dinți și deja avea inelul de logodnă în buzunar, cumpărat din banii ținuți la saltea ai tatălui, și se îndrepta, cu zâmbetul până la urechi, către casă, unde avea să și pregătească o cină romantică, și-anume paste carbonara cu brânză din aia bună, adusă tocmai de acasă.
„Nu crezi că-i cam devreme, fiule?”, îl întrebase LăcustăV-o Dă atunci când veni vorba de însurătoare.
„Haide mă, tată! Eu nu-s ca Bred Pit să-ți fur banii și să plec. E fată de casă și, pe deasupra, și frumoasă!”, răspunse fiul, care se vedea de pe malul cealălalt al Drajnei, tocmai de la Călărași, că e îndrăgostit lulea, nu numai cu capul în nori.
Urcând scările blocului, remarcă un zgomot tot mai neobosit, ceva ce ar fi adus cu un râs de femeie. „Iar o apucă pe vecina pandaliile, sper să nu ne strice seara.”, se gândi Struțocămilă, care cunoștea comportamentul bipolar al vecinei sale. Introduce cheia în broască, răsucește de ea, împinge de clanță și deschide încetișor ușa, să nu-l trezească cumva pe Șobi din somn. Se dezbrăcă de palton, se descălță și dădu să intre în dormitor. În fața sa? Iubita lui. Aceasta îl observă și se grăbi, speriată, să îl cuprindă în brațe și să-și ceară, plângând, scuze. Dar Struțocămilă nu se mai uita de mult la ea, era ca și inexistentă in cameră, cantitate neglijabilă. Privirea îi rămăsese fixată pe cealaltă persoană din dormitor, Bred Pit.
Ei se iubeau sus în camera lui. Pe patul lui și pe muzica lui Smiley.
Nici măcar n-apucase să clipească de două ori, că Bred Pit era și căzut lat pe pe jos. Struțocămilă imediat simți cum ceva îl jenează la pantaloni. Băgă mâna în buzunar și își simte portofelul, iar din spatele lui se auzi o voce joasă, ce-l făcu să tresară: „Mulțumesc pentru cina de acum două luni, am venit să-ți aduc actele. Sper că mi-am luat revanșa prin prezenta. Pot să-l car ca pe sacul de cartofi până jos, dacă vrei, că nu-i cântă popa ultima romanță prea curând. O să te coste 25 de lei. Cât despre tine, ia-ți tot ce ai de valoare, și nu, nu femeia, și fugi unde-oi vedea cu ochii. Baftă-n viață, puștiule! Și nu mai paria vreodată pe Rapid, că te bagi singur în năcazuri!”
Struțocămilă își împachetă hainele, luă cușca lui Șobi într-o mână și sacoșa cu brânză în cealaltă, tocmi rapid un bilețel de adio și dus a fost.
Frate, frate, dar brânza nu mai e pe bani acum, ci pe femei! Ce să mai...
Convins acum că Bucureștiul nu e pentru el, dar cum nici pe meleagurile natale nu mai era chip să se întoarcă, Struțocămilă se stabili la Cluj unde găsi o chirie mai de doamne-ajută pe care o plăti din banii obținuți pe amanetarea inelului de logodnă și unde era sigur că nu îi va mai fi furat portofelul de la metrou, la care apropo, încă n-a găsit gura de intrare.
Nu se mai știe nimic de Struțocămilă și Șobi, dar nici de Bred Pit și consoarta împărțită 2 luni cu fra-su, tatăl lor încă locuiește deasupra noastră și așteaptă, în zadar probabil, ca măcar unul din fiii lui să se întoarcă și să îi aducă un pahar de apă acum, la bătrânețe și, dacă se poate, și banii împrumutați de la saltea. Rodica a început să delireze și să-mi noteze pe un bilețel o rețetă de pandișpan pufos. Era semn că trebuia să plec. Îmi iau rămas bun și urc către apartamentul meu. Recunosc, Rodica are un mare talent oratoricesc! Povestea așa vivid, parcă eram eu însămi acolo! Și cu ce acuratețe! Unele detalii mi-au scăpat chiar și mie atunci când am trăit pentru prima oară povestea..

Nota autoarei :)

Acest basm este o semi-satiră a realităţii în care eu trăiesc. Nu cred în vreunul din stereotipurile prezentate în text şi nu susţin, sub nicio formă, răspândirea şi înrădăcinarea prejudecăţilor ce privesc oamenii. Sunt de părere că unele probleme din societatea actuală, care se regăsesc în text, ne privesc pe toţi şi, împreună, le putem combate.
Personajele şi locaţiile enumerate sunt inspirate din copilăria mea, îmi sunt dragi, petrecându-mi o semnificativă perioadă din viaţa mea acolo, respectiv alături de cei dragi mie.
Sper că a plăcut şi mulţumesc c-ai ajuns pân' aci! :)

Comentarii

Autentifică-te pentru a comenta. Conectează-te