Scriind acest articol în revista școlilor germane din România, m-am gândit că mulți dintre voi v-ați întrebat, măcar o dată, cum ar fi viața în străinătate. V-ați imaginat cum ar fi să vă mutați în Germania sau Austria după terminarea liceului și în ce măsură veți folosi limba germană învățată în școală?

Știu, pentru că și eu îmi pun aceleași întrebări, încercând să-mi dau seama pe ce drum să apuc. De aceea, în acest articol, voi prezenta experiența unei absolvente a Colegiului German Goethe, numite Anisia, care a studiat în Austria timp de un an școlar, în clasa a noua. Intenția mea este să vă ofer o perspectivă reală, înainte de a lua o decizie care v-ar putea schimba viața radical. Sper că acest punct de vedere suplimentar să vă fie de folos și să știți la ce să vă așteptați. De exemplu, Anisia nu s-a informat decât dintr-o singură sursă, și anume cea care a inspirat-o, însă părerile și experiențele trăite variază de la om la om, fiecare percepând lucrurile diferit. De aceea, pentru a fi mai pregătit, nu strică să te informezi din mai multe surse. Astfel, vreau să vă deschid o fereastră spre viața de licean în Austria, dincolo de clișee, presupuneri și așteptări. Anisia, absolventă a liceului Goethe și astăzi studentă în primul an la Drept, la Berlin, a studiat un an într-un liceu austriac. A fost o experiență care a marcat-o, contribuind la maturizarea ei.

Când am întrebat-o pe Anisia cu ce așteptări a plecat în Austria, mi-a spus, pe un ton nostalgic, că era plină de entuziasm. Își dorea să cunoască oameni noi, să fie mai independentă și, în urma pandemiei covid-19, voia să mai adauge o aventură în epopeea vieții ei. Totuși era o bucurie cu gust amar, deoarece plecarea ei însemna o distanță de 12 ore de condus între ea și familia sau prietenii ei, greu de parcurs.

După ce a trecut peste primele emoții ale mutării, Anisia a remarcat diferențe între sistemul școlar românesc și cel austriac, precum abordarea profesorilor. În special la materiile umaniste, aceștia aduceau în discuție teme actuale, folosind articole publicate recent și materiale din mass-media, cu scopul de a întrepătrunde elemente din literatura clasică cu realitatea de azi. Astfel, materia pare mai relevantă și mai apropiată de viața elevilor, pe când, în România, orele de literatură rămân fidele programei tradiționale. Încercarea de a moderniza curricula școlară o regăsim și la profesorii nemți de la secțiile speciale din Goethe. Plăcut surprinsă, Anisia a descoperit accentul și rigurozitatea acordată studiului limbilor străine precum franceza și latina. De asemenea, profesoara de limba germană dădea săptămânal temă un eseu la care oferea feedback detaliat fiecărui elev în parte, ca și în cazul unei teze. Anisia a subliniat că: „M-a ajutat foarte mult, [.... ] la a doua teză am reușit să iau o notă mai mare decât a majorității colegilor, pentru că știam pe ce să mă bazez și cum să mă îmbunătățesc”.

Anisia a legat cel mai ușor prietenii cu alte românce, găsind la aceeași școală un grup de fete care trăiau aceleași experiențe ca și ea. Ele au devenit rapid parte din cercul ei de buni prieteni și se vizitează reciproc și astăzi.

Trăind zi de zi în propria țară, uităm adesea cât de mult ne încântă să fim cu adevărat înțeleși și cât de puternică este legătura pe care țara natală o creează între oameni. Anisia a încercat să facă pași și spre alți colegi, însă nici ea, nici prietenele ei nu au fost primite tocmai cu brațele deschise. Adesea, le erau adresate remarci răutăcioase și insulte din partea colegilor, spre exemplu, o colegă a insinuat că Anisia ar fi copiat la testele la germană, deoarece „nu era posibil” ca o elevă venită din România să scrie atât de bine. Nici relația cu unii profesori nu a fost tocmai armonioasă. Profesorul ei de geografie i-a dat un proiect despre Ucraina și viața ca refugiat, presupunând că Anisia ar avea o perspectivă personală venind de acolo. Când ea a încercat să clarifice că situația ei nu avea nicio legatură cu tema, profesorul a tratat-o cu un aer încărcat de superioritate, lăsând-o cu impresia că trebuie să fie recunoscătoare pentru simplul fapt că studiază acolo. A fost un moment stânjenitor și neplăcut.

Retrospectiv, Anisia a realizat că vorbind des limba română cu prietenele ei în clasă, a determinat copiii și profesorii să le izoleze și să le marginalizeze încet, încet. La momentul respectiv, comunicarea în limba română părea un spațiu sigur și intim al grupului, dar s-a dovedit în timp că a afectat integrarea lor în școală.

Anisia a fost nevoită să folosească limba germană mult mai mult decât înainte, nu doar la școală, ci și în viața de zi cu zi. Inițial, neavând dificultăți la scris, ea a considerat că s-a adaptat repede. Singura provocare a fost comunicarea verbală în situațiile cotidiene. Deși studia germana la Colegiul Goethe, nu o vorbea nici în mediul familial, nici în mediul social în România. Tocmai situațiile simple, aparent banale, precum gesturi de politețe și conversații scurte, i-au pus bețe în roate, dezvăluind cât de diferit se simte când germana devine limba cotidiană.

În cămin, profesorii-supervizori se asigurau că regulile erau respectate, iar fiecare elev nota orele de ieșire și de întoarcere într-un carnet, pentru ca dascălii să știe unde sunt. În mijlocul acestor reguli, viața în internat i-a oferit Anisiei prima experiență a independenței și a libertații. Era pentru prima oară când trăia singură, cu propria rutină, propriile responsabilități și propriile alegeri. Majoritatea timpului liber și-l petrecea cu prietenele ei, care locuiau și ele în internat.

Anisia a decis să se întoarcă în România după terminarea clasei a 9-a. Un factor important în luarea acestei decizii a fost plecarea prietenelor ei. Nu-și putea imagina viața acolo, fără ele. Nucleul ei de prietene era un grup de sprijin cu care înfrunta greutățile zilnice. Gândul de a sta acolo „singură, singură, fără nimeni altcineva, m-a speriat foarte tare”, mi-a mărturisit.

Anisia a învățat multe din experiența ei din Austria, cu bune și rele, menționând: „dacă aș putea s-o iau de la zero, aș repeta experiența de a studia în străinătate”. Totuși, ar alege să încerce mai mult să se integreze în noul mediu din care face parte. Ea a învațat sa fie independentă, să se descurce singură, dar a înteles și unde a greșit. A avut astfel puterea de a nu permite experiențelor negative să îi afecteze drumul mai departe și a luat acum decizia de a studia din nou în străinătate, în Berlin, la facultate.

Concluzionând, povestea Anisiei ne arată că a studia în străinătate înseamna mai mult decât orele de curs sau limba pe care o înveți. Experiența nu poate fi perfectă. Te poți confrunta cu dificultăți pe care nu le-ai fi întâlnit în România, precum nevoia de a te adapta la un mediu nou, ieșirea din zona de confort, dificultatea de a fi privit ca un „străin”, integrarea între colegi necunoscuți și diferențele culturale. Probabil vă întrebați dacă mai merită să plecați. Însă, dacă ai întreba-o pe Anisia, te-ar asigura că merită, deoarece aceste provocari vin la pachet cu multe avantaje: calitatea învățământului, dotarea în școli, dobândirea independenței personale, maturizarea și dezvoltarea abilităților sociale și administrative. O astfel de experiență nu doar îți lărgește orizonturile academice, ci te dezvoltă personal pe planul flexibilității, al independenței și al înțelegerii lumii înconjurătoare. Mai presus de toate, îți cere curajul de a te avânta în necunoscut și de a descoperi cine ești cu adevărat.

Ruff-Neagu Medeea, Colegiul German "Goethe", clasa a X-a B

Comentarii

Autentifică-te pentru a comenta. Conectează-te