UNIFORMA ȘI UNIFORMIZAREA
Vestimentația elevilor este un subiect prezent în diverse discuții
despre scoală, atât în rândul profesorilor, cât și al părinților. Tot auzim
că ar trebui să purtăm uniforme pentru ca astfel toți elevii să se simtă
egali, să nu existe o presiune socială și să nu se vadă diferențele de preț
sau brand.
Dar aceasta este oare soluția salvatoare pentru problema atât de
spinoasă a diferențelor sociale? Sau adulții cred că va dispărea dacă ne
schimbăm (doar) hainele? Mă îndoiesc.
Într-adevăr, hainele ne pot influența încrederea în sine și relația
cu ceilalți, dar acest lucru este valabil și în cazul adulților. Și nimeni nu
se gândește să le impună un cod vestimentar la serviciu.
Petrecem multe ore la școală și ne dorim, în primul rând, să ne
simțim confortabil. Dacă privesc cu atenție în jurul meu, văd doar niște
adolescenți care își caută un stil - dacă nu acum, atunci când? - care
încearcă să se definească și, într-adevăr, să se remarce într-un fel sau
altul. Nu este nimic rău, prin haine își dezvăluie creativitatea și un
crâmpei din personalitatea lor în formare. Uniformele pot reduce, e
adevărat, tensiunile legate de „cine poartă ce”, dar, în același timp,
limitează exprimarea personală. Cu toții ne simțim bine în haine
diferite, iar o ținuta aleasă de noi poate să ne influențeze starea și
încrederea în sine pe parcursul unei zile.
Deci suntem bine așa cum suntem, fără uniforme incomode și
impersonale. Ținutele noastre ne reprezintă și pot fi văzute ca un limbaj
nonverbal prin care ne exprimăm personalitatea, atunci când vorbele
sau faptele nu ne sunt la îndemână. Fiecare are un stil diferit. De ce să îi
facem pe toți identici?
Ingrid Rădulescu, clasa a VII-a D

Comentarii

Autentifică-te pentru a comenta. Conectează-te